EcoAvrig


Prezentarea proiectului EcoAvrig

 

  Egea Cluj Napoca este o asociaţie non profit care a luat fiinţă, prin prietenia câtorva studenţi iubitori de natură şi călătorii din  cadrul  Facultăţii de Geografie, care au dorit să încerce rezolvarea câtorva probleme cu care s-au confruntat  în aplicaţiile organizate de către facultate (lipsa marcajelor de pe  traseele turistice, deşeurile lăsate la întamplare, conştientizarea populaţie pe anumite probleme legate de mediu) si care, s-a demonstrat a fi un succes prin colaborare dintre membrii. Astfel, am  început să implicăm  mai mulţi colegi din cadrul facultăţii, iar pe măsură ce organizaţia s-a dezvoltat, am început să facem şi proiecte mai mari, colaborări  pe anumite proiecte cu diferite organizaţii.

            O colaborare foarte bună am avut-o cu  Asociaţia Ecouri Verzi (la fel, tot o organizaţie non profit constituită în Cluj Napoca, de către un grup de tineri care iubesc natura, si care doresc să-şi dedice munca pentru protecţia biodiversităţii, educaţia pentru natură şi dezvoltarea turismului responsabil) pe proiectul EcoAvrig (prima nostră colaborare). avrig1

            După activităţile derulate pe o perioadă de trei săptămâni (cate una în lunile august din anii 2005, 2007, 2008) Asociaţia Ecouri Verzi  Cluj-Napoca împreuna cu Egea Cluj-Napoca şi  ceilalţi parteneri, au reuşit atât igienizarea Lacului Avrig, cât şi împrejurimile acestuia. Toate aceste activităţi poartă numele de EcoAvrig. Acest proiect ţi-a propus informarea şi coştientizarea turiştilor asupra problemei abandonării deşeurilor în natură şi a igienizării lacului de sub vârful Ciortea. Ultima groapă/ grămadă de gunoi (care a fost şi cea mai mare) a fost îndepărtată în săptămâna 18-24 august 2008. Au fost în jurul lacului Avrig 13 astfel de gropi. De asemenea, a fost curăţat şi fundul lacului până la adâncimea de maxim 1,5 m. Anul acesta au fost cărate cu rucsacul peste 490 kg deşeuri. În total în cei trei ani au fost evacuaţi 1075 kg deşeuri.

Efortul a fost unul considerabil ţinând cont că toată cantitatea de deşeuri a fost transportată cu rucsacii pe o distanţă de 2-3 ore de mers la coborâre, 330 – 4 ore la urcare.

Pentru realizarea obiectivelor au fost necesare 280 ore de muncă/ persoană. Pe lângă munca de igienizare au fost transportaţi pana în creastă doi stâlpi de marcaj, care au fost instalaţi la Lacul Avrig, mai exact în şaua din Gârbova şi Scara. Au mai fost reinstalaţi stâlpii de marcaj din poteca Avrigului (aflaţi acolo, dar zăceau pe pământ). Întrebaţi de către turişti ce facem, le-am spus despre proiectul nostru si despre efectele pe care le au abandonarea deşeurilor în zonele montane. Am distribuit pliante care puneau in antiteză frumuseţea florei montane cu inesteticul deşeurilor abandonate. Acestea mai sunt disponibile la cabana Varcaciu sau în varianta online. avrig2

Anul acesta au fost alături de noi în teren membrii : Peace Corp Romania, Serviciul Salvamont Cluj şi Sibiu, studenţii geologi clujeni– iubitori de natura. Am primit ajutor din partea unor turişti aflaţi în zona care au dorit să se implice. Ca şi sponsori au fost : Salvamont Sibiu, Direcţia Silvică Sibiu, Primăria Avrig, Asociaţia Pretenii Avrigului, ISF Munchen, Novet PRO (sponsor principal), Importator Unic Hanna. În continuare, cu sprijinul Serviciului Salvamont şi Primăria Avrig, am refăcut traseele turistice din preajma lacului prin revopsirea marcajelor, instalarea indicatoarelor/ săgeţilor, îmbunătăţirea potecilor erodate, instalarea unor panouri informative care să recomande turiştilor comportamentul responsabil faţă de natură.

Pentru a reaplica ceea ce am făcut la lacul Avrig, în cazul altor lacuri, Ecouri Verzi intenţionează să demareze anual programul ,,Adoptă un lac, adoptă o poteca’’, prin care doreşte să împărtăşească experienţa sa cu alte organizatii, instituţii, companii sau voluntari de mediu care vor să se implice în astfel de acţiuni. Însă, mai multe detalii si o descriere mai amănunţită a proiectului puteţi găsi accesând  pagina de internet :

 

http://ecouriverzi.ro/proiecte/_ecoavrig.htm

Articol realizat de:

Pompei Cocean


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: