Apuseni Weekend 2010



Cea de a doua ediţie a evenimentului EGEA Cluj-Napoca a avut loc în perioada 12-15 martie, cu cazarea la Arieseni. În cadrul acestei ediţii am încercat să prezentăm participanţilor cateva dintre frumuseţile carstice şi etno-folclorice ale Ţării Moţilor. Astfel, pe parcursul celor 4 zile de eveniment am vizitat Peştera Gheţarul de la Scărişoara, în compania unui om mereu pasionat al speologiei, Lector dr. Buzilă Liviu, ce a fost mai mult decât un ghid, marcând imaginea unui adevărat prieten al domeniului carstic, dar şi Peştera Urşilor, din Chişcău, judeţul Bihor, singura peşteră din România, care, prin investiţii private, a ajuns la nivelul de amenajare al celor de interes european.
Deschiderea oficială a evenimentului a fost în prezenţa încântătoare a celor de la ansamblul Doina Moţului, din Câmpeni, care, printr-un scurt moment artistic ne-au arătat ce înseamnă frumuseţea folclorică a Ţării Moţilor. Pentru a ne supune mereu scopului principal al acestui eveniment, promovarea turistică a Munţilor Apuseni, am încercat şi la această ediţie să încântăm participanţii cu câteva trasee de un pitoresc deosebit şi o frumuseţe sălbatică, mai ales că la ediţia 2010 am avut si participanţi străini: 7 sloveni din cadrul entităţii EGEA Ljubljana şi 3 francezi, la momentul respectiv, studenţi ERASMUS la Iaşi.
Pe scurt, programul ediţiei 2010 a fost următorul:

12.march – first day

7: leaving from Cluj – Napoca to the location from the train station
13: our arrival
– accommodation
15: going to the ski-run from Arieseni to test the snow
18:back to the accommodation
19:30 dinner
– 20:30 official Apuseni Weekend 2010 opening
-party

13. march – second day

8:30 breakfast
9:30 visiting Scarisoara Cave, situated in Garda de Sus, at about 10 km away from our accommodation, with our guide, pf. Buzila Liviu, specialized in geomorphology and one of the most passionate speleologist;
17:00 on our way back to the accommodation
20:00 dinner
21:30 EGEA Party(everyone should wear EGEA t=shirt )

14.march – third day

8:30 breakfast
9:30 leaving for Chiscau in order to visit BEARS CAVE, with our guide
17: back at our location
18:00 ski and snow for everybody
21: dinner
SURPRISE

15. march – last day

10:00 breakfast
– time to take last pictures, pack up and leave
13:00 leaving for Cluj-Napoca

Ar mai trebui menţionat faptul că în cadrul ediţiei 2010, am avut şi tricouri cu evenimentul, în total un număr de peste 70 de participanţi, iar forumul deschis special pentru acest eveniment a avut 13195 de vizualizări.

Cristina Onet


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: