EGEA – Congresul Regional de Est, Cracovia – Polonia 16 – 21 aprilie, 2010



Se spune că primele lucruri încercate se uită greu, așa este și pentru mine primul congres în cadrul EGEA la care am participat. Cracovia, capitală istorică a Poloniei și locul Congresului Regional de Est, a fost orașul care ne-a întâmpinat cu o frumusețe și mister, care ne-a impresionat pe fiecare în parte. Participanții au fost în număr de 61, veniți din toate colțurile Europei, iar taxa de participare stabilită la 75 €. Tema congresului, “Provocările planificării urbane. Interes individual vs responsabilitate colectivă”, sugera implicarea participanților în dezbateri și discuții susținute de idei noi.
Cele patru entități din România (Cluj-Napoca, Iași, București și Timișoara) au avut participanți prezenți, care la seara culturală s-au unit și au reprezentat România, dansând voioși pe brașoveanca.
Congresul s-a bazat pe activități stimulante, cum a fost simularea implicării active a participanților în deciderea planului strategic de dezvoltare a orașului fictiv Egeahill. Astfel, autoritățiile orașului, au decis crearea unei platforme de comunicare, în care stakeholderii (persoanele care pot sau sunt afectate de derularea unei acțiuni) – tineri, activiști sociali, posibili investitori, organizații non profit, ecologiști, antreprenori și reprezentanți ai turismului fac schimb de opinii și idei.
Participanții au fost împărțiți în grupuri de interes (reprezentanții turismului, vocea tinerilor, asociații studențești, asociații pentru conservarea tradițiilor, eco-city, asociații ale muncitorilor, interprinderi mici și mijlocii, și HiInvest)
Eu am reprezentat grupul Eco-city, format din 8 tineri, iar printre atribuțiile mele de reprezentant amintesc: coordonarea grupului, programarea ședințelor, moderarea lucrărilor și persoană de contact. Fiecare membru al Eco-city, a participat la grupuri de discuții specifice, cum ar fi: sistemul de transport public, costurile dezvoltării ecologice și inovații și incubatoare tehnologice. Prin participarea lor, la diversele grupuri de discuții, am reușit să ne stabilim un plan de acțiune și să identificăm posibili parteneri, pentru a crea un proiect pasibil de implementat.
Pe lângă “munca de birou”, fiecare dintre noi a participat la excursii specifice grupului de discuții. Spre exemplu, membrii Sistemului de transport public, au vizitat transportul public din oraș, muzeul de automobile; membrii Moștenirii culturale și turism, au vizitat obiectivele istorice, cartierul evreiesc, pentru a identifica acțiuni posibile de a implementa.
Simularea a fost un real succes, iar scopul, identificat ca “dincolo de ceea ce ai experimentat deja”, a fost regăsit de fiecare. Entitatea organizatoare din Cracovia, a reușit să demonstreze că pot organiza un eveniment, de unde fiecare pleacă cu o ambiție și un plan pentru viitorul său.

Rares Rotar


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: